Diana Irimia

O zi altfel

Diana — Mon, 15 Mar 2010 07:57:06 +0000

Din când în când trebuie să luăm o pauză de la activităţile cotidiene şi sa ieşim din rutină.
Pentru mine funcţionează ieşirile din mediul de lucru: plimbări multe prin parcuri, pe la expoziţii, la teatru, la opera, la film, excursii în afara oraşului etc.. Şi mai funcţionează mici “escapade” artistice, ateliere de creaţie sau cum vreţi să le mai spunem.

Ieri am luat o astfel de pauză. Am avut atelier improvizat de broşe

Decizii, soluţii, alternative

Diana — Mon, 22 Feb 2010 13:18:56 +0000

Am fost la Oblomov vineri seară şi am luat parte la un spectacol de teatru extraordinar, de 4 ore. “Un elogiu al lenei”, aşa a fost caracterizat, dar sub impresiile destul de proaspete ale întâlnirii de joi seară, îndrăznesc să mai adaug “o poveste despre nesiguranţă şi motivaţii greşite”.

Sunt situaţii în care, fără să ne dam seama, ne lăsăm purtaţi pe calea mai uşoară. Şi suntem, de cele mai multe ori, uşor reticenţi când vine vorba de nou şi neprevăzut. E mult mai simplu să ne lamentăm / să ne panicăm, decât să luăm frâiele în mână şi să le venim de hac problemelor, nu-i aşa? E mult mai simplu să nu facem nimic sau să alegem alternativa mai uşoară, dar e “corect”? E corect să irosim timpul pe care îl avem făcând lucruri nesemnificative?

Vă las să vă delectaţi cu un filmuleţ scurt ale cărui întrebări mă “chinuie” de ceva vreme:

Cafea, ceai sau ciocolată caldă

Diana — Mon, 15 Feb 2010 23:04:45 +0000

Cu mare întârziere răspund la o leapşa primită de la Cris (dau vina pe sesiune): “3 lucruri pe care ar fi bine să le ştii despre mine înainte să mă inviţi la o cafea”, extrem de potrivită pe vremea asta de altfel, fie ea cafea, ceai sau ciocolată caldă

În primul rând ar fi de ştiut faptul că îmi plac foarte mult dulciurile şi prăjiturelele şi, de cele mai multe ori, pentru mine cafeaua e însoţită de ceva dulce.

În al doilea rând, îmi plac foarte mult filmele, teatrul, expoziţiile, ineditul şi orice al lucru din zona “artă şi cultură”. Cum domeniul e mare, sigur am avea ce vorbi.

În al treilea rând: îmi place să beau cafea seara. Nu (mai sunt) o persoană matinală şi de cele mai multe ori beau cafea de poftă, pentru că îmi plac gustul şi aroma, şi nu în scopuri practice.

Acestea fiind zise, trimit leapşa mai departe la Alina si Raluca.

Şarpele boa care a înghiţit un elefant

Diana — Wed, 06 Jan 2010 21:39:01 +0000

Am citit recent o carte la recomandarea lui Traian. Se numeşte “The Element” şi este scrisă de Sir Ken Robinson.
M-a pus puţin pe gânduri şi m-a făcut să-mi reevaluez o parte din obiectivele de viitor. Am reţinut multe poveşti frumoase de acolo şi mi s-a confirmat încă o dată că viaţa e plină de variabile şi necunoscute, şi că fiecare dintre noi avem un cuvânt greu de spus în propriul destin.

Ce mi-a rămas în mod deosebit în minte e poezia lui Loris Malaguzzi, fondator al unui stil educaţional foarte interesant, undeva in Italia:

The child is made of one hundred.
The child has a hundred languages
a hundred hands
a hundred thoughts
a hundred ways of thinking
of playing, of speaking.
A hundred, always a hundred
ways of listening
of marveling
of loving
a hundred joys for singing
and understanding
a hundred worlds to discover
a hundred worlds to invent
a hundred worlds to dream.
The child has a hundred languages
(and a hundred hundred hundred more)
but they steal ninety-nine
the school and the culture
separate the head from the body.
They tell the child to think
without hands
to do without head
to listen and not speak
to understand without joy
to love and marvel
only at Easter and Christmas.
They tell the child
to discover the world already there
and of the hundred
they steal ninety-nine.
They tell the child that
work and play
reality and fantasy
science and imagination
sky and earth
reason and dream
are things
that do not belong together.
And thus they tell the child
that the hundred is not there.
The child says:
No way. The hundred is there.

M-a dus cu gândul, fără să vreau, la Micul Prinţ. Şi m-a făcut să realizez cât de mult ne pierdem din imaginaţie şi curiozitate odată cu trecerea timpului, dacă nu avem îndrumarea potrivită şi dacă nu “le exersăm” prin tot ceea ce facem.

Introducere

Diana — Tue, 03 Nov 2009 14:40:15 +0000

Îmi place voluntariatul. Mi se pare o invenţie complet strălucită. Îmbină două lucruri esenţiale, din punctul meu de vedere: dezvoltare personală şi dezvoltare profesională, şi pentru cel care îl practică, dar şi pentru cel care beneficiază de rezultatele lui.

În facultate, cele mai bune locuri în care se poate face voluntariat sunt organizaţiile studenţeşti. Cei doi ani ai mei de BOS (Business Organization for Students) nu au făcut decât să-mi deschidă apetitul pentru astfel de activităţi. Mi-au oferit o serie de oportunităţi şi experienţe de care am încercat să profit la maxim.

Unul dintre cele mai frumoase lucruri din anii mei de voluntariat s-a întâmplat în ultimul an de facultate şi se numeşte HRemotion: o comunitate de bune practici în domeniul resurselor umane. Motto-ul este simplu: „Shared knowledge is power”. Provocarea? „Cum facem ca oamenii de resurse umane din ONGSuri să devină mai buni şi să aducă mai multă valoare în organizaţiile din care fac parte?”

Timp de un an de zile am luat parte la întâlnirii ale comunităţii şi am plecat de fiecare dată cu multe răspunsuri, cu multe întrebări(pentru că, da, e foarte bine să îţi pui întrebări), mult entuziasm şi poftă de muncă.

Acum, făcând „bilanţul”, mi-am dat seama că am câştigat mai mult decăt atât: am câştigat o echipă nouă, o nouă oportunitate de a creşte împreună cu oameni hotărâţi, pasionaţi de ceea ce fac şi determinaţi să găsească răspunsul potrivit pentru orice provocare.

Sunt mândră să mă numesc marinar în echipă, alături de Alina (BOS), Alina (ASER), Billy, Cris, Silvia şi Traian!

Sunt bucuroasă că plecăm împreună într-o nouă expediţie, în noul an de HRemotion!

Cuvânt înainte

Diana — Tue, 03 Nov 2009 14:32:02 +0000

Poate ca aşa trebuia să încep seria articolelor de pe acest blog, cu o mică prefaţă.

Ele nu vor fi nici foarte multe şi nici foarte dese, pentru că, deşi îmi place să scriu, scriu cel mai bine când scriu pentru mine. În fiecare dintre ele voi încerca să promovez evenimente educaţionale, culturale, obiceiuri constructive sau pur şi simplu lucruri pozitive de care mă “lovesc” şi care ar putea constitui experienţe de formare profesională sau personală.

La unul dintre cursurile din săptămânile trecute am dat peste un citat drăguţ care spune aşa:

” Pentru a reuşi să transmiţi ştiinţa trebuie să fii tu însuţi creator de ştiinţă sau cel puţin să te străduieşti să fii.” (Costin Neniţescu).

Departe de mine să mă consider creator de stiinţă, dar nu-i aşa că ar fi frumos dacă toţi cei al căror rol e acela de a transmite ştiinţa ar gândi aşa?